INTER MILANO

Sunt un fan infocat al echipe Internazionale Milano, cine ma cunoaste stie acest aspect. Pasiunea mea pentru clubul milanez poate ridica unele semne de intrebare si sper sa va lamuresc acum.
Am inceput sa tin cu Inter in vara anului 1996, imediat dupa ce chilianul Ivan Zamorano a semnat cu echipa din Via Durini. Zamorano era atunci jucatorul pe care il admiram cel mai mult. Atacant tipic de careul mic, marca multe goluri cu capul, goluri spectaculoase, relua des din voleu...era in voga. S-a transferat la Inter de la Real Madrid si imediat am inceput sa urmarec echipa nerazzurra. Am descoperit o echipa care m-a fermecat, o echipa compusa din campioni. Apararea era ghidata de marele Giuseppe Bergomi, care era in ultimii 3 ani de activitate. La mijloc il regaseam pe Youri Djorkaeff, venit in aceeasi perioada cu Zamorano. Apoi totul a venit de la sine. Pasiunea mea pentru Inter era din ce in ce mai accentuata. A urmat o perioda buna pentru clubul italian, cu victorii rasunatoare. Au venit incet incet si jucatori importanti, la fel ca si cei care purtasera in trecut tricoul cu dungi albastru-negre. Au jucat de-a lungul timpului multi campioni pentru Nerazzurri, ca Jurgen Klinsmann, Brehme, Roberto Carlos, Lothar Matthaus, Bergkamp, Roberto Baggio, Walter Zenta, Nicola Berti, Oriali, Altobelli, Jair, Sandro Mazzola, Pichi, Suarez si marii Giuseppe Meazza si Giacinto Facchetti!
Clubul este patronat de familia Moratti, intai s-a aflat la conducerea lui Angelo Moratti iar acum este fiul acestuia Massimo Moratti. Inter este mai mult decat un club, este un curent, o familie, o stare de spirit. Moratti este genul de patron care nu se uita la bani, investeste oricat numai sa vada in albastru-negru jucatorii cei mai buni din lume. Pasiunea mea pentru Inter Milano a atins cote maxime cand a semnat Ronaldo. A fost nebunie la Milano. A fost nebunie in Italia. Venise cel mai mare jucator din toate timpurile dupa parerea multor oameni de fotbal, venise la Inter. Am castigat cu el in atac, doua cupe Uefa, si aproape 2 titluri, furate insa de Juventus. A fost o placere sa il vad cum joaca, sa-l vad cum dribleaza, cum alearga si cum inscrie. Era genul de jucator care putea marca de oriunde, lua mingea de la 40 de metri de poarta adversa, facea 4-5 jaloane din aparatorii celeilate echipe si dadea gol. Era magnific. Apoi au urmat accidentarile, transferul de bun augur la Real si intoarcerea in Italia dar la ac milan, rivalii de moarte ai Interului. Transferul la milan s-a dovedit a fi falimentar, s-a reaccidentat si acum rade toata presa de el, din pacate.
Am avut placerea sa merg la un meci al Interului, pe Giuseppe Meazza, impotriva Sampdoriei in 2004. A fost cel mai nebun meci pe care l-am urmarit din tribuna. Cu sase minute inainte de final socrul era 0-2, in favoarea Sampdoriei din Genova. Insa imediat cum a intrat Recoba jocul s-a schimbat. A urmat asediul si una din cele mai frumoase reveniri ale Interului din istorie. Dupa un adevarat bombardament la poarta Sampdoriei, a marcat Martins in minutul 84 si partida s-a relansat. Apoi dupa o centrare din foarfeca a aceluiasi Martins a marcat Vieri si scorul era egal in minutul 90. In prelungiri Recoba a marcat cu un sut splendid de la 20 metri si a adus victoria lui Inter si a declansat fiesta la Milano. Pe stadion nu puteai sa te auzi om cu om. Petardele explodau, lumea canta, eu l-am luat pe tatal Simonei in brate si am tipat cat ne-au tinut plamanii, dupa care ne imbratisam cu toata lumea....nimic nu mai conta decat victoria favoritilor. Aveam un steag imens pe care il fluturam fara incetare, de bucurie evident. A fost superb. Puteti cauta pe youtube videoclipul cu rezumatul partidei, in cometariu lui Scarpini (parca), o sa vi se faca pielea de gaina.
Stadionul este unul de constructie veche, impunator si care iti da fiori de fiecare data cand il vezi. E o placere sa calci pe acest templu. Acustica este deosebita, iar cand canta galeria e greu sa mai auzi altceva, de fapt imposibil.
In ultima vreme Inter a devenit campioana Italiei de trei ori consecutiv, prima data la masa verde. Au venit jucatori importanti, au plecat jucatori care au facut istorie, ca Recoba.
Sunt cu adevarat pasionat de acest club, imi curge sange albastru-negru prin vene si indiferent de realizari voi tine cu ei mereu. Imi place tot ce tine de Inter, tricoul, culorile, galeria, stadionul, patronul, jucatorii, imnul, tot, absolut tot.
Pazza Inter Amala este inmnul echipei campioane a Italiei, un imn dragut, care mie imi place foarte mult si pe care il ascult oricand cu placere.
Abia astept sa revin pe stadionul din Milano si sa umplu blogul cu poze ale campionilor.